www.dipse.ro – fotoblog

Navi-gând

Prova-mi pup-albastră pupă
Lin tăind al mării țest,
Vitejia-i lung țesută
In a apei viu protest.

Lasă-mă să fiu ca vântul,
Ici acum, și colo-n zare,
Și-ascultând acum cuvântul,
Valul tău, fie-mi cărare.

Nu-i speranță mai acută
Decât luna din siaj,
Apele, profund ascultă
Gaura-mi din carenaj.

Îmblânzind acum toți peștii
Cu măsura ce-o cunosc
Alcestis acum transformă
Fauna-n a’ mele oști.

Și de-or fi chiar eoni, parcă,
De-or trecea în clipe verzi
Toți ce ‘or visa la Arcă,
Vor găsi tot ce nu crezi.

1, 5, 3, 4,

Am pornit cu număratul,

7, 8 și apoi 10

Par, impar și prim mă trece

viața mea, cu suflu-i rece.

Totul bate și răzbate ca un foc de artificii,

Iarna, pentru cele mici delicii,

Care vin și pleacă iute,

Între două inimi crude,

Ce-au bătut în ritmuri line

Nu întotdeauna bine,

Dar cu ochii-nchiși le simți

2 și 10 printre sfinți,

Numărați în multe șoapte,

De cu zori in miez de noapte

Cu speranța că tot vine

Multă chibzuință-n bine

Și te-ndrumă – 3, 2, 4

Inima s-o așezi de-a latul

C-altfel fuge nevăzută,

Ne-auzită. Prefăcută

Într-un 0 surd. Și mută.

Mă uit la cer și-mi spun râzând
Că nu e lume pe pământ,
Că numai eu, nesingur sunt
în toți și-n toate. Liber gând.

Mă uit la tine ca prin frunză,
Lumina cerne-mi-o pieziș
Hoțește să arunc furiș,
Privirea-mi tânără de mânză.

În spate văd iar trunchiul gol
– copacului ce-i e coloană,
Ascunsă de vara bălană –
Și-acum e nud până la sol.

De vezi ce te-nconjoar-acum,
Și nu știi cum să-i spui pe nume
Te-ntrebi de timpu-i pus pe glume,
Dar nu e glumă, e necum.

Când ies cuiele-mi din lemn
Și piatra se preface-n scrum,
Deși nu vreau să-mi văd de drum,
Curaj îmi fac și iar mă-ndemn.

Nu știu ce lume voi găsi aici
Și cum voi meșteri o barcă
Ieși-mi-va oare chiar o arcă,
Din marea multă de chirpici?

De-oi naviga prin munții goi,
Vâslind fără o țintă fixă,
În viața asta prea prolixă
Aduce-voi timpu’-napoi?