Când ies cuiele-mi din lemn
Și piatra se preface-n scrum,
Deși nu vreau să-mi văd de drum,
Curaj îmi fac și iar mă-ndemn.

Nu știu ce lume voi găsi aici
Și cum voi meșteri o barcă
Ieși-mi-va oare chiar o arcă,
Din marea multă de chirpici?

De-oi naviga prin munții goi,
Vâslind fără o țintă fixă,
În viața asta prea prolixă
Aduce-voi timpu’-napoi?

Zidurile dintre noi

S-au născut din miez de șoapte

Și la nord de Miazănoapte,

Ne-am ascuns desculți și goi.

Umbra-ți trece, umbra-mi vine,

Răsărit și-Apus deodată,

Cărămida e tăiată

Din vulcan de-Aleutine.

Nu se simte, nu se vede

Nici fereastră și nici poartă

Ori măcar o Mare Moartă,

Să plutim spre a ne pierde.