Poruncă

Să-mi scrii o vorbă pe-o broboană,
Pe frunza de pe-o pălărie
Ce-n parc se joacă-n ritm de toamnă;
pe-o lună nouă, brumărie.

Să-mi spui de struguri și de nuci
Ce vântul și-a-ncâlcit în plete
Și cu privirea ta de tuci,
Să-mi tai în piatră, amulete.

Să-mi desenezi vitralii noi
Sub cerul alb, de miazănoapte,
Culege-mi steaua într-o joi
Și-ascunde-n ea, lumini și șoapte.

Și-n seara cu alămuri mute,
Să arzi ogoare de secară
Iar la altarul de sub munte,
Surâde-mi palid, ca fecioară.

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.