In asa Duminca mohorata, ceaiul bun este singurul lucru pozitiv.

Savurat la Carturesti – intr-o zumzaiala intelectuala, la Ceainaria Cotroceni – intr-o psihedelica liniste, sau la Pipe si Carti intr-o atmosfera mai boema, ceaiul de calitate este panaceu pentru suflet si trup.

O privire in coltul ochiului sau o sclipire in geam sunt de ajuns pentru a acompania ceremonia personala de degustare a ceaiului.

Sa facem liniste asadar, sa ascultam bolborositul apei care fierbe si apoi sa inchidem ochii adulmecand ultima respiratie a plantei, din infernul aromat al ceainicului.


„- Cine sunt eu ?” – intreba ceaiul

Daca e sambata seara si vrei sa te distrezi in Bucuresti, ai o multitudine de variante. Cert este ca dansul, muzica sau alcoolul, separat sau impreuna, te vor face sa vezi Bucurestiul altfel. Mai precis, asa:

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripele de plumb.

„Versuri”, Iaşi, an I, nr 2, 1 oct 1911, p 22 (semnată George Andoni)

Din volumul „Plumb”, 1916

Nimeni nu se aşteaptă să moară. Acesta e un lucru ce li se întâmpla numai altora.
Aseara, am fost asaltat de cunoscuţi cu mesaje în care deplangeau moartea Laurei Stoica.
Neobişnuit de multi, ţinând cont de faptul ca Laura nu mai era demult în lumina rampei şi se ţinea departe de atentia presei mondene.

„Ca să vezi ce înseamnă un om de calitate şi ce reacţie generează dispariţia lui”, îmi spunea un foarte bun prieten.

Laura Stoica, odihneşte-te în pace !

Românii au cea mai mare incredere in Biserica si comemoreaza supliciul celor 40 de soldati romani din Armenia.
Dar amintirea acestora trece mai mult prin stomac decat prin inimi si minti.

Aluatul dospit sau nedospit, fiert sau copt, siropul, nuca si mierea, sunt tot atatea motive de bucurie pentru romanul de rand, infometat de jumatate de secol, o data sub paravanul egalitarismului iar mai apoi sub scuza capitalismului de cumetrie.

Poate ca este nevoie de inca un sacrificiu, dar la scara mai mare, pentru ca cineva sa-si aminteasca de noi.