24 ianuarie, 2012
Am desenat o literă pe deget:
Şi-a instalat aici, comodă, lentă,
Cerneala-i neagră, fără preget,
şi patinează pe-o amprentă.
Îmi fură-ncheietura moale
Şi pulsul mi-l transformă-n nor
Şi-n sânge negru, rotocoale
va face c-o pană de condor.
O mână o invidie de henna
Prin labirintul cubital,
Alunecă încet pe Sena
arterei proiectate sagital.
Spre mintea mea de urcă slova,
Şi nu va rătăci hai-hui,
Va zugrăvi în umbre vorba
că inima-mi ‘i-a nimănui.
O lună încheiată ţine
Aceast’ eclipsă nepătată
de ceaţa de cerneluri fine,
Când alfabetul mi se-arată.

Mesaj din categoria 2012, General, poezie | 1 Comentariu »
9 ianuarie, 2012
Unde-mi este ziua, de ieri imaginată-ntr-una,
În care amândoi plutim în viitor incert,
De ce e azi tristeţea prezentului continuu
Şi totul ţine de un concret inert?
Dar de vom fi vreodată, aproape adormiţi,
Veghind doar la ce se întâmplă-n vis,
Ne vom lăsa departe, şamanic amăgiţi
Într-un parfum de-albastre flori de-abis.
Voi presăra cuvinte multe, puse-n şoapte
Şi-n miez de zi mă voi uita la tine, lung,
Te voi cânta într-una-n miez de noapte
Şi nu voi pregeta, tăcerea s-o alung.
Iubirea-mi este pavăza ascunsă
A temerii de tine; şi-o port în sân, mereu.
Nu voi clinti şi nu voi fi cu faţa plânsă
De dorul de pământ ce-aduci în somnul meu.
Iar când voi fi simţit culoarea
Înţelepciunilor ce strigă vehement,
Voi fi ştiut în ce transformă Lumea
Imaginara noastră incursiune în latent.

Mesaj din categoria 2012, General, poezie | 1 Comentariu »
5 ianuarie, 2012
Eşti isoscelul dintr-o joi,
Cu bisectoarele mascate,
Paloare de pudicitate
Au unghiurile dintre noi.
Eşti un pătrat cu buze moi,
Ciclop ţi-e cercul ce mă-ntrece,
Tot încercând să mă disece
Cu reci priviri de PI pe doi.
Eşti geometricul din mine
Ce-mprăştie vederea-n spaţiu,
Şi ca-n satiră de Horaţiu,
Împarţi tangentele-n cosine.
Sunt sfera nevăzută-n roi,
Ce-urzeşte lent o mediană,
Într-o problemă diafană
A matematicii în doi.

Mesaj din categoria 2012, General, poezie | 2 Comentarii »
17 noiembrie, 2011
Am pozat până am vazut mistreţu’. Apoi am plecat repejor spre casă.











Mesaj din categoria 2011, General | 2 Comentarii »
12 noiembrie, 2011
Asa am vazut eu iesirea de ieri, 11.11.2011 cu Orasul.ro. Folosit puţin spre deloc monopiedul, mişcatele au avut prioritate, mai ales că a şi fost cam friguţ.












Mesaj din categoria 2011, General | 3 Comentarii »