Necum

Mă uit la tine ca prin frunză,
Lumina cerne-mi-o pieziș
Hoțește să arunc furiș,
Privirea-mi tânără de mânză.

În spate văd iar trunchiul gol
– copacului ce-i e coloană,
Ascunsă de vara bălană –
Și-acum e nud până la sol.

De vezi ce te-nconjoar-acum,
Și nu știi cum să-i spui pe nume
Te-ntrebi de timpu-i pus pe glume,
Dar nu e glumă, e necum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.