Zidurile dintre noi

S-au născut din miez de șoapte

Și la nord de Miazănoapte,

Ne-am ascuns desculți și goi.

Umbra-ți trece, umbra-mi vine,

Răsărit și-Apus deodată,

Cărămida e tăiată

Din vulcan de-Aleutine.

Nu se simte, nu se vede

Nici fereastră și nici poartă

Ori măcar o Mare Moartă,

Să plutim spre a ne pierde.

Ostenit, m-am oprit la mijloc de drum,
Colbu-n oglindă mi-arată doar fum.
Șerpuit-am în sus, m-am trântit și, tăcut,
Colac peste umbra-ți, apoi m-am făcut.

Ți-ai amintit că niciodată
nu m-ai întâlnit.
Ai spus că mă cauți, dar nu azi
Ci mai târziu, spre-asfințit.

Ai vrut să mai crești,
Să devii femeie cu gust
pentru cei neîntâlniți:
Nevăzutul e frust.

Și când, cu noapte-ai adus, în răcoare,
Spuza privirii apusului Soare,
Tăișu-i, prin mine, călind, ai trecut:
Strigat-am alb-negru într-un déjà-vu mut.

 

Uită-te, atinge, absoarbe,

’Ndreaptă-ți iar privirea-aprinsă

Unduie-ți pleata cea albă,

Necuprinsă.

Pâlpâie-ți lumina rece,

Zboar-o-ncet spre mine-acum,

Voi simți cu mă petrece

Pe-al meu drum.

E timpul să mă vezi,

Din nou să mă cunoşti,

Mă ştii de-atâta vreme,

Totuşi, cu alte oşti.

Îţi sunt învăţătorul,

Tovarăşul de drum.

Şi când te naşti din nou

Din apă şi din fum,

Aducere aminte

Pe dată îţi voi fi,

Iar tu mă vei tăia

Şi-apoi mă vei sădi.

IMG_9539prelw