Banca

IMG_7825w

Galben, banca mi-a şoptit

Că-ntr-o peşteră din munte,

A zăcut lângă un zid,

C-un păianjen roş pe frunte.

Ne-ndrăznind să facă zarvă,

Au stat zece ani tăcuţi,

Neştiind cît e de largă

Lumea-aceea de cai muţi.

Din tăcerea-acelor clipe,

Două – fiicele-unui nor,

Celelalte trei, aripe

Au prins şi i-au dus în zbor

Într-o curte de conac,

Albă, goală şi urâtă

Unde, fără un copac,

Viaţa este mohorâtă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.