Poate s-ar fi cuvenit să scriu ceva de ziua Franţei, dar cum e criză, vorbesc despre ciulini.

Ei, ciulinii ăştia de iulie cresc, nici mai mult, nici mai puţin, lângă Academia Română (sediul nou).

Ştiti voi, aia, mândria naţională, cu somităţi din toate domeniile.

Cam aşa arată grija faţă de valorile naţionale - şi la propriu, şi la figurat.

… de la Seine,

… de la mer,

… du lac,

… du marasme,

C’est ici que je trouve

Mon dernier fantasme.

…bună pentru cocktailul de primăvară ce va să vină.

“N-avem de toate” era o vorbă. Asa e şi în pădurea Cernica în săptămâna asta a anului. Lipsă. De verdeaţă. Mă aşteptam să văd nişte brânduşe, dar acestea au fost înlocuite -  cu oarece succes – de ceva floricele albastre de primăvară, al căror nume imi scapă.

În schimb, abundenţa de frunze uscate ce captuşeşte solul este de-a dreptul descurajantă şi te face să te uiţi în sus. Ceea ce am făcut şi eu şi mi-a intrat soarele-n ochi, după cum se vede.

Azi-noapte am visat că am fost la vechea mea şcoală generală:109. În afară de o uşoară rezonanţă de spital, numele-i nu spune prea multe. Totuşi, acolo am avut parte de o învăţătoare extraordinară – doamna Weiner – şi de câţiva profesori grozavi, printre care Doamna Nistor (matematică) şi Domnul Petre Constantinescu (română).

Mi-ar plăcea să-i revăd, după 21 de ani.